Seminarul „Politica Agricolă Comună în România” a ajuns, vineri, 15 decembrie 2017, la Galați, mai exact la Colegiului de Industrie Alimentară „Elena Doamna”.
În fața unui public numeros, format în special din tineri liceeni, experții implicați în proiectul InfoAgricol au prezentat Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene (PAC), au evidențiat beneficiile și oportunități pe care aceasta le oferă și au subliniat importanța pe care Uniunea Europeană o acordă siguranței alimentare.
Evenimentul a avut un rol deopotrivă informativ și educativ având în vedere că mulți dintre tinerii prezenți nu auziseră, până la acel moment, despre sprijinul pe care Uniunea Europeană îl acordă prin PAC. Astfel, tinerii au putut afla că agricultura stă la baza industriei alimentare, a comerțului cu alimente și a serviciilor de alimentație publică, dar și că PAC înseamnă sprijin direct și echitabil pentru agricultori, responsabilitate față de mediul înconjurător, dezvoltare rurală, creștere sustenabilă și incluzivă, transparență și eficiență, alimente sănătoase, de înaltă calitate, la prețuri accesibile.
De asemenea, participanții au primit materiale informative și de prezentare a rolului PAC.
Seminarul „Politica Agricolă Comună în România” este parte a unei campanii de informare, derulată cu sprijinul Comisiei Europene și se adresează tinerilor, precum și tuturor celor interesați de beneficiile aduse de Politica Agricolă Comună.